Fight Club/Se7en
Regia: David Fincher
Cu: Brad Pitt, Morgan Freeman, Kevin Spacey, Gwyneth Paltrow (,,Se7en)
Brad Pitt, Edward Norton, Helena Bonham Parker, Jared Leto (,,Fight Club)
Anii 90 pot fi considerati perioada de glorie a post-modernismului in care alienarea umana este una din temele predilecte ale cinematografiei si literaturii. Din acest punct de vedere, David Fincher ofera doua modele pentru criza omului din societatea tot mai cangrenata a sfarsitului de secol XX. Cele doua filme sunt printre primele care au primit titulatura de „cult-film” si au ajuns sa fie, ulterior, extrem de populare datorita acestui statut.
Intre „Fight Club” si „Se7en” se poate observa o continuitate daca privim ce teme abordeaza avand ca rezultat final tocmai acea moarte spirituala a omului. In „Se7en”, primul dintre cele doua, se prezinta o rupere de religie, desacralizarea ei si demistificarea mesajului biblic, folosindu-l ca unealta a exprimarii frustrarii si dementei. Odata rupt de elementul spiritual cel mai important al trecutului, „Fight Club” distruge zeul capitalist al societatii moderne. Cu idei puternic anarhiste, adaptarea cartii lui Chuck Palahniuk, propune un model de viata independent de ceea ce societatea considera a fi „adecvat”.
In ,,Se7en”, personajul lui John Doe (Kein Spacey intr-un rol magistral, care face expresia ,,de profunzime” sa nu fie cliseica), isi asuma rolul de mesager divin intr-o lume care pare sa il fi uitat pe Dumnezeu, actionand prin singura cale care mai poate sa scoata omul din ignoranta monotona a vietii sale: cea a actului suprem de cruzime-crima, care insa, cinic, nu mai este suficienta decat in absolutul cruzimii sale. Alege sa ,,ilustreze” cele sapte pacate capitale, ignorate din Evul Mediu prin tintirea unor persoane stereotipice pentru vanitate, patima, lene, invidie, avaritie, lacomie si furie. Intreaga sa viata este dedicata acestui scop, dandu-i personajului un caracter profeic: nu are amprente, nu are identitate juridica, cont bancar, nici un element care sa il lege de societate, intr-un moment in care chiar si preferinta pentru culori pare sa se afle intr-o baza de data. Planuieste meticulos fiecare crima, cu rabdarea si inteligenta care il plaseaza deasupra oricarui criminal in serie, mai ales ca nu cauta indeplinirea unei pasiuni sau fetis personal, ci indeplinirea unui scop suprem care sa vindece societatea.
In ,,Fight Club”, naratorul (Edward Norton-neindividualizat prin nume ca si John Doe) incearca sa isi regaseasca propria personalitate din mijlocul casei sale mobilate cu IKEA si a rutinei slujbei sale de evaluator. Daca John Doe alege crima, naratorul alege, inconstient, violenta. Isi deconstruieste propria viata dupa ce pierde apartamentul si ulterior slujba, renuntand la dorinta de ,,a tine pasul cu vecinul” (considerata sursa ,,inrobirii” capitaliste) si creand un alter ego a carui actiuni sa oglindeasca dorintele din subconstient. In mod literal, are nevoie de o palma care sa il trezeasca la realitate. Din momentul in care devine Tyler Durden, se dezice de societatea la care se raporta inainte si intra complet in antisocietatea creata. Cand ,,Fight Club” isi atinge scopul, naratorul, devenit una cu Durden, din nou se rupe, concretizand o renastere a spiritului uman, acum lipsit de orice constrangere, dar intr-un punct zero dezolant.
Ambele filme prezinta o utopie a desprinderii. Sfarsitul celor doua putem spune ca este un happy end: planul a functionat. In acest puct observam caracterul moralizator al lui ,,Se7en” si ,,Fight Club”, fiecare prezentand o solutie la criza postmodernismului, criza identitatii.
Atat ,,Fight Club”, cat si ,,Se7en” ilustreaza optiunile de redescoperire a propriului eu ,,disponibile” in interiorul societatii. In ,,Fight Club”, naratorul incearca sa isi vindece insomnia prin asimilarea suferintei celor din jur in cadrul diferitelor grupuri de suport la care participa. In ,,Se7en”, personajele lui Brad Pitt si Morgan Freeman reprezinta doua tipologii umane care isi pastreaza identitatea prin dragoste, respectiv cunoastere, cultura. Fincher introduce, astfel, subtil ideea care se va dezvolta ulterior in literatura si cinematografie, ca nu trebuie sa recurgi la extreme si sa te dezici complet de societate pentru a stii cine esti.
Cu elemente tehnice comune, cum ar fi interpretarea lui Brad Pitt (confirmand faptul ca ,,12Monkeys” nu a fost o intamplare) si regia magistrala a lui David Fincher, ,,Fight Club” si ,,Se7en” intra in istoria cinematografiei ca doua filme complete care abandoneaza tiparul normalitatii pentru a crea capodopere.
Seria Ocean’s
Regia: Steven Sodenbergh
Cu: George Clooney, Brad Pitt, Matt Damon, Julia Roberts, Andy Garcia, Don Cheadle, Casey Affleck, Catherine Zeta Jones, Al Pacino
Am hotarat sa scriem despre intreaga serie Ocean’s din doua motive: primul, fiindca sunt trei filme foarte cool si nici unul nu merita sa fie neglijat, si al doilea, fiindca nici unul nu e foarte actual.
Ocean’s Eleven
Plot: Primul film din serie, remake al filmului cu the Rat Pack, prezinta jaful cazinoului Bellagio din Las Vegas de catre cei unsprezece escroci ai lui Danny Ocean, hot cu vechime si renume.
In mod normal, nu ne dam in vant dupa filme cu all-star cast, si nici publicul general nu e prea entuziasmant, in principal fiindca nu exista coeziune intre actori si acest lucru transpare si pe ecran. Ocean’s Eleven este contra-exemplul ideal, Sodenbergh adunand mai mult de o duzina de actori renumiti, care creaza o echipa indeajuns de inchegata incat sa reuseasca cu succes jefuirea cazinourile din Las Vegas, si la propriu si la figurat. Apropo de Sodenbergh, trilogia reprezinta un alt experiment reusit din cariera sa, dupa ce si-a incercat mana la filme indie (Sex, Lies and Videotapes), filme politice (Traffic) si drame sociale (Erin Broncovich). Regizorul reuseste o imagine impecabila si o redare a Vegas-ului care ocoleste kitsch-ul si depravarea orasului. Dimpotriva, Vegas-ul lui Sodenbergh e o lume capitalista, dar care duce cu gandul la filmele clasice cu gangsteri, gen Casino…
Pe langa cast, care joaca extrem de bine fara exceptie, (prea bine ca sa mai adaugam ceva), scenariul este fantastic fiindca ia o idee de jaf extrem de ingenioasa, prezinta piesele puzzle—ului pe parcursul filmului si ne da un climax care surprinde publicul. De altfel, filmul este previzibil prin structura dar nu prin continut, ceea ce il face interesant.
Ocean’s Twelve
Plot: Odata ce Terry Benedict cauta razbunare pentru jefuirea cazinourilor sale, gasca lui Danny Ocean trebuie sa stranga cele 160 de milioane de dolari pe care acesta le solicita si isi muta operatiunile in Europa, unde vor intalni piedici si din partea concurentei- un baron eegocentrist bogat, plictisit si extrem de talentat si din partea Europolului, reprezentat de Isobel Lahiri (Catherine Zeta Jones), o politista cu tata hot care a invatat-o toate trucurile meseriei. Obiectul vizat: oul Faberge, expus in Roma.
Doua lucruri trebuie sa mentionam despre Ocean’s Twelve. Primul este ca, in general, sequel-urile nu reusesc fiindca povestea se continua fara sens si se pierde acea idee puternic construita in primul film. Al doilea este ca, daca era o zona care trebuia exploatata din punctul de vedere a unui heist movie, aceasta era Europa.
Ocean’s Twelve reuseste ambele puncte fiindca, in primul rand, nu dilateaza povestea, ci creaza un context nou pentru cei unsprezece, care cauta sa recupereze banii ceruti inapoi de Benedict si abordeaza nu atat jaful, cat lumea hotilor. In al doilea rand, exploatarea imaginii Europei, in toate orasele cheie pentru orice jaf: Amsterdam, Paris si Roma, creeaza un nou pas, necesar pentru trilogie. Chiar daca, comparativ, Ocean’s Twelve poate fi considerat mai slab decat celelalte doua, are cateva elemente care il fac demn de serie. In primul rand, salutam intoarcerea scenei cu sistemul de protectie prin laser, scena de cult-classic, si datorita muzicii si sta la concurenta cu scena cu laser a lui Catherine Zeta Jones din ,,Entrapment”. Scena cu Julia Roberts pe post de Julia Roberts este un alt element comic, iar faptul ca utilizeaza limbajul hotilor si il prezinta pe tata lor, LeMarc, completeaza universul perfect.
Daca ar fi sa gasim un defect filmului, ar fi ca plotul nu pare la fel de puternic construit ca si in celelalte filme, dar elementele prezentate recupereaza cu succes orice minus.
Un element de trivia interesant este ca personajul lui the Belgian apare si in The Brotehrs Bloom, realizand un tribut de la heist movie la con movie.
Ocean’s Thirteen
Plot: Dupa ce Reuben este inlaturat de William Bank (Al Pacino), si face un atac cerebral, Danny si echipa sa decid sa se razbune pe Bank si sa il ruineze pe el si noul sau cazino.
Al treilea film din trilogie intampina intoarcerea gastii lui Ocean in Las Vegas, patria mama a escrocilor, si prezinta dn nou lumea cazinourilor, de data aceasta din perspectiva luxului si al oamenilor bogati care creaza o rutina din a isi pierde banii in Sin City. Plotul e din nou extrem de bine construit, Danny, Rusty, Linus si ceilalti luand la rand fiecare din elementele dintr-un cazino care pot sa fie masluite, jefuite, pradate etc. Sodenbergh isi arata din nou maestria regizorala: imaginea clasica, prin filtru galben, split screen cu seara in care cei unsprezece ,,lovesc” cazinoul, abordarea Vegas-ului aeriana si interioara, ziua si noaptea. Ceea ce face un adevarat heist movie din film, este ca nu devine personal, evita dramele membrilor echipei, dar arata coeziunea dintre ei, uniti pentru a-l razbuna pe Reuben, finantatorul lor. Un alt punct interesant este ca orice problema are o solutie ingenioasa, de la platitul muncitorilor din fabrica mexicana care produce ziarele la faptul ca Danny si ai lui par sa cunoasca intreg Vegas-ul si persoanele care ii pot ajuta in vreun fel.
Seria Ocean’s este o trilogie foarte reusita, care prezinta o echipa ideala de escroci, care se remarca atat prin istetimea jafurilor cat si prin atitudinea impecabila care nu o pierd in nici un moment: in primul urmaresc banii, in al doilea faima si respectul de hot, iar in al treilea razbunarea.
LUMEA FILMULUI 