Requiem for a Dream
Regia: Darren Aronofski
Cu: Jared Leto, Jennifer Connolly, Ellen Barkin
Plot outline: Filmul urmareste in paralel 2 povesti: Harry, Marion si Tyrone sunt trei tineri in cautarea drogurilor si/sau propriei identitati care, desi avand studii superioare, incearca sa se elibereze de societate si dezvolta propria afacere de distributie de heroina; a doua poveste o implica pe mama lui Harry, care incearca sa isi regaseasca un motiv de a trai si il gaseste sub forma unei invitatii de a participa la un quiz show, ceea ce o motiveaza sa slabeasca folosind amfetamine prescrise de doctor. Povestile se intersecteaza intr-un punct comun: toate destinele prezentate de film sunt distruse de substantele abuzate de personaje.
,,Requiem for a Dream” va ramane pentru mult timp in memoria colectiva a unei generatii care abia atunci se obisnuise cu ideea ca exista un nou proverb: „Spune-mi la ce filme te uiti ca sa iti spun cine esti”.
Intr-un fel, este greu de explicat de ce ,,Requiem for a Dream” a ajuns pe lista preferata de filme a oricarui hipster/wannabe hipster din lume. Nu vorbeste despre sex, abuz de droguri, abuz de alcool, violenta cu usurinta sau detasarea cool a restului de filme preferate de acestia, ci din contra, e o lectie de morala demna de orice departament de stat al sanatatii. Si aici apare problema principala a filmului. Nu e produsul in sine ci modul in care ajunge sa relationeze cu publicul. Incepe cu o viziune apologetica asupra viciilor practicate de protagonisti, care are rolul de a introduce spectatorul in lumea interioara a personajelor insa incheie, printr-o combinatie puternica si impresionanta de montaj si coloana sonora, cu o lectie dura, puternic morala asupra societatii, criticand si omul, dar si mediul. Este insa atat de usor sa empatizezi cu finalul grandios incat uiti ca la inceput vroiai ca totul sa fie bine si ajungi sa critici decadenta personajelor. Ceea ce ne aduce inapoi la de ce filmul, initial un sleeper hit, apoi un film cult, este placut de publicul sau tinta. Daca orice hipster care oricum experimenteaza cu orice prinde simte ca acest film ii vorbeste, de ce nu il deranjeaza mesajul final? Regizorul manipuleaza prin film doua principii pe care le cunoaste si care stau la baza relatiei dintre film si spectator: da-i un motiv spectatorului de a empatiza cu personajele si cauta ca acel motiv sa relationeze intr-un mod foarte intim cu spectatorul. Relevant pentru acest aspect este scena in care Hary si Marion intra prin efractie pe acoperisul unui bloc. Este o scena tranzitorie in care personajele sunt intai prezentate ca accesibile publicului tanar paa in punctul in care maresc miza si incep sa treaca la droguri de risc inalt. Tranzitia naturala face ca protagonistii sa nu isi piarda sustinerea si se creeaza ca un ideal juvenil al vietii traite la maxim.
Urmatoarea etapa este cea a decaderii persoajelor. Aronofsky foloseste artificii foarte inteligente in continuare. Personajele intra intr-un proces de decadere fizica evidenta, iar Jared Leto se ajunge la un narcoman cu o scena de injectare intr-o rana uriasa care este atat de grafica incat trecerea de la inger la demon se face in timp real. Climaxul filmului, orchestrat pe muzica lui Clint Mansell, cu care regizorul a mai lucrat la filmul cult „Pi”, este o selectie de cadre grafice, menite sa socheze si sa dea lovitura de gratie a filmului. Povestea ajunge la sfarsit, morala e clara si tinerii din audienta brusc se decid ca „drugs are bad”.
„Requiem for a dream” este un film bun, segmentul lui Ellen Burstyn este foarte bine facut si ar fi un scurt-metraj ultra-premiat , desi are referinte clare la „Donnie Darko”, insa calitatea filmului se pierde in acea discrepanta uriasa intre cum regizorul vrea sa fie perceput si cat de bun este intradevar.
In final, Requiem for a Dream este exemplul tipic si foarte rar de film care se caracterizeaza prin fanii sai, dincolo de orice calitate sau defect pe care le poate avea, motiv pentru care nici nu am tratat filmul in sine foarte serios. Indiferent daca acest lucru este total gresit in evaluarea oricarei forme de arta sau daca formeaza un tot unitar, cert este ca imi este imposibil sa ma gandesc la el fara imaginea fanului tipic si a explicatiei sale asupra adancimilor si adevarurilor pe care le contine. Daca filmul este un fenomen cultural, nu ar fi normal sa consideram si reactia culturala pe care o starneste?
