Sex and the City 2
Regizor: Michael Patrick King
Cu: Sarah Jessica Parker, Kim Catrall, Cynthia Nixon, Kristin Davis
Plot: Dupa doi ani de la actiunea primului film, Carrie este casatorita cu Mr Big si trece prin primii doi ani de casnicie si acomodare; Charlotte are cele doua fete care si le-a dorit intotdeauna, dar descopera ca a le creste e mai greu decat a visat; Miranda are probleme de a se impune profesional la firma sa de avocatura iar Samantha a ajuns la momentul crucial de care se temea, menopauza. Solutia: o nunta gay cu lebede si Liza Minelli, urmata de o vacanta extravaganta in Abu Dhabi.
Daca serialul Sex and the City, chiar daca nu sclipitor, a reprezentat un nou val de feminism, adaptat noului mileniu si orasului New York, filmul nu mai reprezinta nimic. Cele sase sezoane au fost un model de inspiratie pentru femeia de 30 ani, care cauta cariera, dragoste si familie intr-un context cat se poate de modern si avangardist, iar acest lucru s-a realizat nu atat prin actiune, cat prin cele patru personaje principale, in special Carrie, naratoarea care intotdeauna avea un punct de vedere nou asupra evenimentelor prin care treceau cele patru prietene. Primul film a incercat si a reusit, intr-o oarecare masura, sa mentina ideea serialului, chiar daca a facut acest lucru printr-o lentila hoollywoodiana. Al doilea este doar un instrument de marketing pentru o suma de produse, inclusiv emiratul Abu Dhabi (ironic, filmat in Maroc), bazandu-se pe doua idei: prima, ca puterea de cumparare se afla in mainile femeilor, un trend dovedit de SATC si Twillight, si al doilea, ca in criza, cauti evadarea din stresul recesiunii in film, mai ieftin decat o pereche de Louboutins. Al treilea element a lipsit, oamenii inca nu si-au pierdut neuronii, doar monetarul, iar criza nu e si una existentiala. Scenariul este gol de orice idee sau scop, comentariile lui Carrie sunt monotone (exemplu: mai tarziu in acea seara, eu si Big am ajuns acasa), iar o dovada in plus a acestui fapt este ponderea exagerata a exclamatiilor, dat fiind ca altceva nu era de comentat decat hainele, hotelul, nunta etc.
Personajele nu au evoluat dupa cum se astepta publicul tinta, care s-a dezvoltat odata cu serialul si se astepta sa regaseasca factorii care le modeleaza acum viata. Dimpotriva, au regresat si daca putem sa spunem ca Miranda, Carrie si Charlotte s-au plafonat in viata de femei casatorite, Samantha e ilustrativa pentru idea ca nu exista nici o idee (inafara de sex). In serial, Samantha era un nou specimen de feminista, una care nu incerca sa se dovedeasca in fata barbatilor, ci care dorea si reusea sa aiba toate beneficiile sexului masculin. Acum, e o feminista esuata, care nu intelege ca a fi barbat nu inseamna a nu te atasa emotional la fiecare partida de sex si nu inseamna nici a pierde orice adancime psihologica. Drept dovada, Samantha din serial, o profesionista a PR-ului, nu ar fi facut sex pe plaja in Abu Dhabi, fiind constienta de cultura din Emirate si de natura vizitei ei, de finaliza o afacere foarte importanta.
O alta identitate esuata este cea a Mirandei, femeia carierista care toata viata ei a investit in profesia ei pentru a ajunge partener la o firma de avocatura pe Wall Street si care a renuntat la tot pe motivul ca nu ii era auzita vocea de catre noul asociat. Contrar atitudinii ei creata in serial fata de acest tip de situatii, a ales calea primitiva de a-si da demisia si de a lucra la alta firma unde e acceptata (un algoritm care poate fi imaginat doar de o fetita de 10 ani).
Daca tot am mentionat scenarista de 10 ani, tot numai aceasta putea sa utilizeze o metoda scenaristica atat de “neasteptata” (de tip deus et machina) in care Carrie se intalneste in piata din Abu Dhabi (aka planul cosmic al iubirii) pe Aidan, marea iubire pierduta. Desigur ca intalnirea reuseste sa o faca sa realizeze ca a petrecut 10 ani incercand sa isi cucereasca alesul inimii, iar cand acesta ii ofera spatiul reconfortant al casniciei, ea devine plictisita si panicata de monotonia ce o asteapta. Aparent, noul rol de nevasta nu a secatuit-o doar de stilul de viata alert, ci si de vocea literara care i-a adus succesul initial. Carrie nu mai reprezinta jurnalista analitica ce gaseste o lectie de viata in orice eveniment, ci se rezuma la a fi un narator pasiv si neinteresant.
In fond, toata ideea, sau mai bine spus, non ideea filmului se rezuma la nunta dintre Stanford, prietenul gay al lui Carrie si Anthony, prietenul gay al lui Charlotte, un festin gay in care Liza Minelli canta “Single Ladies” pana ti se face pielea de gaina, la propriu.
In concluzie, oricat ti-ar placea serialul, cele doua ore jumatate de nimic nu merita vizionate, o alternativa mai buna e reluarea unui sezon din serial, fiindca in fond, singura lectie care ti-o poate da filmul este ca nu destinatia e importanta, ci traseul catre destinatie.
